Mesajul lui Pintea pentru viitorul ministru al Sănătății

Mesajul lui Pintea pentru viitorul ministru al Sănătății
Publicat: 11/10/2019, 10:19

„Este rândul altor partide să formeze guvernul, să intre la guvernare, să continue programele pe care le-am început și care sunt absolut benefice pacienților – vorbim cel puțin despre domeniul pe care l-am condus”, a declarat la Digi24 Sorina Pintea, ministru al Sănătății în Guvernul Dăncilă.

Potrivit Sorinei Pintea, viitorul ministru al Sănătății ar trebui să aibă în vedere proiectele începute în cadrul Ministerului.

„Sunt o mulțime de proiecte începute care nu mai pot fi oprite. Eu când am preluat portofoliul, am spus că imi doresc să schimb mentalități. Cred că asta ar trebui să-și dorească viitorul ministru al Sănătății. Există legislație, avem proceduri, protocoale, important este să le respectăm. (…) Ce nu am făcut, ce nu am mai avut timp să fac, ce aș fi vrut să fac, aș fi vrut să văd mai multe spitale, să mă intalnesc cu mai mulți pacienți”, a mai spus Pintea.

Moțiunea de cenzură a fost adoptată, joi, în plenul reunit al Parlamentului, fiind 238 de voturi „pentru”, patru „împotrivă” și trei voturi anulate. Astfel, Guvernul Dăncilă a picat. Sorina Pintea a fost ministru al Sănătății în Guvernul Dăncilă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Vlad Ciurea, despre cel mai sănătos îndulcitor. Este mult mai bun decât zahărul și mult...
Primarul din Cernavodă, luat la bătaie în plină stradă de preotul din oraş şi de...
VIDEO Detalii șocante după uciderea fetiței de 8 ani din Botoșani. De ce s-a întors...
Cât costă un prânz de 2 persoane, la o tavernă din Grecia! „Cei care vor...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Momentul în care OAMENII s-au îndepărtat PENTRU TOTDEAUNA de neanderthalieni
Obligație pentru românii care au copii. Justiția a dat verdictul. Ce nu pot face în...
Taxa de drum 2024. Ce trebuie să verifice șoferii
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul...
Cine este Carlo Acutis, tânărul de 15 ani făcut sfânt de Papa Francisc. Ce minuni...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Unii angajați au început să-și ia concediu fără să le mai spună șefilor
×